Nici formatorii de opinie de la „publicația” Vestea (prieteni la cataramă cu hotii de la TVMNEAMȚ), niste zdremte penale de cea mai joasa speta, dealtfel, nu sunt mai prejos față de alții!
După anunțul discret al concursului pentru ocuparea unui post contractual de conducere vacant de șef serviciu din cadrul Serviciului administrare și gestionare locuințe sociale, penala Dana Vinca (soția pușcăriașului Daniel Vinca încarcerat în trecut pentru furt) promovează concursul și ajunge direct șefă pe un salariu de invidiat, cu toate că pregătirea în domeniul asistenței sociale și competențele în administrarea de locuințe lipsesc cu desăvârșire.
Toată această manevră obscură de angajare cu dedicație a unei lichele realizatoare de vloguri la vestea. net a fost posibilă datorită traficului de influență făcut pe filiera Daniel Vinca -> Ciprian Enache -> George Lazăr, trafic de influență despre care nu putem vorbi momentan în detaliu datorită unei plângeri existente făcută către DGA.
Cunoscută ca o „doamnă” ușoară, Dana Vinca nu este la prima abatere penală: în anul 2020 aceasta „a uitat” să treacă în declarația de interese firma „CATYANNA CREATIV SRL” la care este administrator unic începând cu anul 2018, precum și sumele încasate pe această firmă, încălcând astfel prevederile art. 292 din Codul Penal.
Proaspăt angajată ca șefă în cadrul DAS Neamț în urma unui grosolan trafic de influență, Dana Vinca reprezintă cel mai negativ exemplu chiar pentru cei cărora urmează să le dea locuințe sociale deoarece ea însăși, împreună cu pușcăriașul Daniel Vinca, au dat țeapă cu neplata chiriei și întreținerii timp de ani de zile la locuința socială primită cu dedicație de la Gheorghe Ștefan de pe vremea când acesta era Primar, faptă pentru care soții Vinca sunt executați silit de instanțele judecătorești.
Și uite așa ajung banii cetățenilor în buzunarele unor tâlhari camuflați în „jurnaliști formatori de opinie” care ar fi trebuit băgați la pușcărie încă de ieri!