Osama bin Munteanu, Hamas Savinesti si frauda pe spatele ucrainienilor!

Susținător al măsurilor draconice (menite sa supună și să omoare preponderent populația îmbătrânită care doar consumă pensii și nu mai produce nimic, dar care lasă și ultimii 20 lei de pâine la cutia milei…pentru că atât au reținut unii din ei la orele de curs din școlile comuniste unde au fost duși mai mult cu forța) conform propriei declarații din presa jegoasă de la Neamț, masuri impuse de guvernul PNL-USR al pandemiei covid-19 cu care fariseul se poza la Săvinești chiar anul trecut înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale (că nu degeaba procurorii numiți politic au închis ochii la toate fraudele duhovnicești comise până acum),

satanistul Munteanu este cunoscut și pentru grija lui aparte față de ucrainieni (de care l-ar fi durut în fund dacă n-ar fi fost vorba de bani):

Conform unui document intern aparținând fundației „Împreună pentru Solidaritate Socială” (a cărui administrator este chiar fariseul), în perioada martie – aprilie 2022, și în numele lui Hristos, fundația a organizat transporturi către Vama Siret și a pus la dispoziție un avion cu destinația Frankfurt – Germania din grija deosebită pentru ucrainienii săraci care conduc numai Mercedes și Lexus (ultimele modele) cu portbagajele pline de dolari și euro…că, spre exemplu, românii vai mama lor care au sărit recent în aer prin București cu bloc cu tot sunt neinteresanți pentru „fundația binefacerii” dacă n-au și ei saci cu bani pe care să-i mai și doneze la Săvinești…tot în numele lui Hristos.

Ceea ce nu spune nici fundația (a cărei membri ar trebui audiați de îndată pentru complicitate la deturnare de fonduri, pentru că absolut toată lumea știe ce se întâmplă dar o ard cu păr în nas și fac pe proștii, că doar popa nu putea să facă totul de unul singur), și nici satanistul Munteanu este că suma de 91.550 lei folosită pentru ajutorul acordat ucrainienilor din donații (bani pe care nu i-a donat mai nimeni de fapt pentru așa ceva) este infim mai mică decât suma totală încasată de fundație din cu totul alte surse și pierdută/fraudată prin diferite „inginerii” contabile demne de câțiva ani buni de pușcărie conform Codului Penal care pentru unii este mumă, iar pentru alții ciumă!

Până să „deschidem cartea” la pagina cu frauda de câteva milioane de euro a tuturor ONG-urilor aparținând, în fapt, fariseului Munteanu (unele din ele fiind ascunse pe numele unor „enoriași înfocați” precum vecina și alții…un fel de rețea mafiotă locală de tip Hamas), vă lăsăm să vă delectați cu o postare a satanei

care, sub paravanul unor cuvinte aproape duhovnicești, vă salută cu câteva fotografii realizate chiar de el de la bordul propriului avion privat (cu 4 locuri, în valoare de 400.000 euro și achiziționat în numele Domnului din banii fraierilor), pentru că una din fotografii (cu detalii accentuate de noi ca să fie mai vizibile – sau foto chiar în propria sa postare de pe facebook)

îl dă de gol cu refelxia bordului în geam (ca dovadă pentru creștinopații care nu cred ori fac pe proștii în mod intenționat tot „de dragul lui Hristos”)…că doar achiziția avionului, mentenanța, zborurile aferente se fac pe banii enoriașilor și pe „spinarea” ucrainienilor! 😉

Lasă un răspuns