Și uite așa DSP Neamț, în baza sesizării noastre, a constatat nu doar că avem dreptate, ci și analfabetismul, hoția și durerea în fund față de lege a leprelor corupte care conduc Primăria Rediu de vreo 20 de ani și care astăzi, disperate că le bate pușcăria la ușă, nu mai știu cum să se scoată din această situație penală creată tot de ei și nu mai știu ce să mai inventeze și pe cine să scoată vinovat doar „ca sa cadă ei în picioare” în fața unei comunități de care efectiv și-au bătut joc în ultimul hal!
Iar ca „tabloul” să fie complet, nu doar că ignoră legea în continuare, dar mai vor să mărească și prețul la apă (cu care nici la fund nu prea te poți spăla momentan) ca să acopere cheltuielile cu „remedierea situației”…o remediere care nici nu trebuia să existe dacă, contrar constatărilor DSP Neamț, cităm: „sistemul de dezinfecție și tratare apă” ar fi funcționat din prima (implicit, dacă nu s-ar fi furat), nu să fie nefuncțional chiar și astăzi!
Salutăm cu respect acțiunile DSP Neamț care, în această speță cu un impact major asupra unei întregi comunități, sub noua conducere (cea veche fiind pe blat cu primăria, că doar nu degeaba dupa constatările grave din 2024 toată lumea a închis ochii la otrăvirea populației) a acționat exemplar fără a ține cont de culoarea politică sau alte eventuale presiuni!
Cât despre lichelele din primărie…le transmitem un singur mesaj: pregătiți-vă bagajele pentru că ce e mai rău abia urmează!





