După ce le-au sărit oamenii în cap (din păcate, doar pe rețelele de socializare) cu lemnele adunate de viituri la coada lacului, tâlharii de la Direcția Silvică Neamț (care împart furăciunile cu exploatatorii și pădurarii) au împachetat frumos niște minciuni într-un text de tip comunicat pe care l-au trimis către leprele din presa locală (aia cinstită și necumpărată de nimeni care pupă în fund pe oricine sare cu banul) ca să dea cu praf în ochii fraierilor.
Din fericire, minciunile lor n-au prins la unii care mai și gândesc, însă pentru ceilalți care nu vor să vadă realitatea din diverse motive (șpagă, furturi cot la cot, etc), explicăm noi:
O parte din lemnele adunate la coada lacului, cu toate că nu au fost aduse de ape direct din rampele de exploatare, ci din curțile oamenilor, marea lor majoritate (fie că vorbim de lemn de foc sau lemn destinat pentru orice altceva) oricum sunt luate la jumatate din prețul pieței cu hârtii șmenuite din pix și furate din fondul forestier național însă, problema reală nu sunt lemne în sine ci DEZASTRUL din păduri făcut de tafuri pentru că:
⛔️ Ca să poată fura cât mai mult, tâlharii au nevoie de cât mai multe drumuri forestiere care pleacă din rampa de exploatare spre versant, astfel că, în loc să avem 1-2 drumuri pe care se aduce lemnul către rampa primară (acolo unde este încărcat în camioane și scos efectiv din pădure, pe stradă), avem câte 3-4 drumuri pe care dacă urci cam 100 metri constați că fiecare din ele se bifurcă la rândul lor în alte 2-3 drumuri, si pe oricare drum ți-ai alege să urci în continuare, după alți 50 de metri constați că și ăla la rândul lui se mai bifurcă în alte 2-3 drumuri. Și uite așa, pe o suprafață relativ mică, constați că te afli pe un fel de nod rutier de tafuri unde ai mari șanse să te și pierzi!
⛔️ Cu toate că există lege care interzice total accesul camioanelor și tafurilor în fondul forestier pe timp de ploaie (tocmai ca drumurile să nu se afunde de la greutate), pădurarii și exploatatorii rup pădurile în două chiar și când plouă torențial (pentru că și așa nu-i controlează nimeni), astfel că, toate sutele de drumuri de taf de pe versanți se transformă în niște canale adânci care, la orice ploaie mai agresivă, canalizează toată apa care vine cu forță peste casele oamenilor în doar câteva minute!
⚠️ Așadar, inundațiile de la Broșteni – Borca – Farcașa nu s-au întâmplat din cauza lemnului depozitat în curțile oamenilor (așa cum unii vor să ducă ideea în zona asta), ci din cauza tâlharilor de lemnari care și-au făcut autostrăzi prin pădure ca să poată ciordi cât mai mult. Așa că luați-vă comunicatul mincinos și băgați-vi-l în scorbură!
PS: cu toate că pasionații de aventuri prin pădure pot merge să vadă cu ochii lor ce am povestit mai sus, în postările viitoare o să vă arătăm tot noi (pentru că presa cinstită e ocupată cu banane, blugi și acadele de esență tare cu arome de fag și brad) mai multe materiale foto-video cu canalele din pădure denumite generic drumuri de taf…adica alea pe care vine viitura deodată în cel mai scurt timp după orice ploaie un pic mai serioasă!
