Fosta consilieră și totodată amanta primăriței Carabelita care ieșea zilele trecute în spațiul public cu o postare compusă împreună cu pușcăriașul Vinca de la vestea. net (adica presa de casă a PNL Neamț „necumpărată de nimeni) – cea care de fapt A FOST DEMISĂ și nu a plecat ea de bunăvoie și nesilită de nimeni așa cum minte în continuare, are un obicei foarte prost cand vine vorba de foștii amanți (și nu că ar fi puțini):
‼După ce se tăvălea cu ei până la stadiul de uzură reciprocă, stimabila „doamnă” care pozează astăzi cât se poate de fals într-o mare moralistă pe care, de fapt, a durut-o fix în fund inclusiv de propria familie, ca să nu afle bărbatul/fraierul de acasă de aventurile ei extra conjugale (o moralitate desăvârșită pe care o recomandăm la nimeni!) aceasta mergea la instanțele de judecată pentru a cere ordin de protecție în baza unor mărturii mincionase de care inclusiv judecătorii s-au săturat (dovada fiind in imaginile atașate la această postare, cât și declarația unuia dintre amanți care poate fi ascultată accesând linkul de mai jos), această „tactică” fiind folosită strict cu scopul de a-și asigura „liniștea de acasă” (să nu se trezească cu amanții pe la ușă).
Așadar, amatorii de senzații tari cu această „doamnă” sunt rugați să fie ceva mai vigilenți daca nu vor să fie purtați prin instanțe în baza unor minciuni inventate de o persoană care agăța bărbații cu 2 acadele în față la psihiatrie!
Și nu uitați, dragi nemțeni, că pentru astfel de specimene am plătit cu toții, din bani publici, un salar de 9.000 lei/lună timp de 3 ani (2020 – 2023)…adica 9.000 lei × 36 luni = 324.000 lei pentru „distracția” tâlharilor PNL-iști care au acaparat Primăria cu ajutorul inteligenților care i-au votat!