Agent Ciobanu de la Politia Locala Piatra Neamt, stanarul de serviciu!

După ce Poliția Locală Piatra Neamț a fost surprinsă într-un videoclip alergând două vaci pe străzile orașului (o scenă demnă de Discovery Channel, nu de un municipiu reședință de județ) apare un nou capitol rușinos în epopeea incompetenței locale.

În prim-plan îl avem pe agentul Ciobanu, polițist local cu nume predestinat și cu atribuții… extinse. Atât de extinse încât omul a reușit performanța de a conduce simultan patrula și stâna altora: în timp ce ar trebui să asigure ordinea publică, agentul smântână păzește și, din când în când, mai dă și câte o mână de ajutor la adminstrarea unei mici stâne de oi direct din timpul programului (cu un salariu plătit de „fraierii” care dau bani la taxele și impozitele locale), ca și cum ar răspunde la apeluri (adica mai niciodată, pentru că în 99.9% din timp, indiferent de oră, când cineva îi solicită ei sunt deja „la o sesizare”…ca la nici 2 minute după ce ai închis telefonul să treacă prin fața ta cu țigara în bot și cu durere în fund):

– „Alo, Poliția Locală?”
– „Imediat vin… doar să termin de muls asta mai agitată.”

În loc de hărți operative, are hărți cu izlazurile și, în loc să patruleze orașul, patrulează turmele….așa cum patrulau recent și colegii turma de vaci pe străzile orașului inteligent.

Și dacă tot vorbim de colegialitate, se pare că vacile surprinse recent pe stradă nu fuseseră scăpate de proprietari, ci încercau să se transfere la secția lui Ciobanu, să intre și ele în forțele de ordine Locale. Doar că, până și animalele au înțeles că la Piatra Neamț poliția locală funcționează pe sistemul „cine are mai multe animale, are mai multă autoritate”.

Până ca agentul Ciobanu să dea explicații în fața conducerii (acolo unde, evident, se află alți ciobani), o întrebare esențială rămâne fără răspuns: cine păzește orașul cât timp Ciobanu păzește oile iar colegii lui, vacile? 🤔

Lasă un răspuns